sâmbătă, 28 iulie 2012

Dansand Prin Foc ~partea I~

"Eu" (-protagonista-)

Încă 5 minute.

Încă 5 minute.

Hai, hai, hai.

Daaaa!!!!!!!

Imediat cum s-a sunat de pauză mi-am luat repede geanta şi am zbughit-o pe coridorul arhiplin de elevi. I-am căutat pe Alex şi Lorre prin clasele lor şi am plecat din şcoală.

- Ştiţi, eu mă cam simt vinovată că am chiulit.
Alex

Lorre era cuminţenia întruchipată, niciodată nu făcea ceva rău, de frica părinţilor ei, mai ales a mamei sale. Sinceră să fiu, o compătimeam. Parcă era sechestrata la domiciliu. Şcoală, casă, casă, şcoală. Dar de această dată, reuşisem să o corupem.

- Este doar o oră, Lor. Şi chiar tu ai spus că vrei ceva spontan precum asta, fiindcă nu ţi-ai învăţat aseară pentru test. Asta e... Nu moare nimeni dintr-un chiul, iar părinţii tăi ar trebui să ştie aşa. Încearcă Alex s-o-ncurajeze. Jur că uneori mă uimea cu înţelepciunea lui.
Lorra

- Hei, deci care-i planu'? Am intervenit între ei.

- Păi... Mergem până la Nick ca să căutăm mp3-ul, o ducem apoi pe Lorre acasă şi ne ducem acasă şi noi.

Alex stătea cu mine în bloc, mai exact sub mine cu un etaj, aşa că ne aveam ca fraţii. Uneori, când ne făceam prieteni noi, spuneam amândoi că suntem fraţi adevăraţi.

Ajunşi acasă la Nick, acesta ne-a poftit înăuntru, făcându-i semn Lorrei spre bucătărie, unde dabea aştepta să ucidă fructele şi îngheţata din frigider. Nick cumpăra îngheţată doar pentru vizitele Lorrei, pentru că o ştia mâncăcioasa.

Alex m-a târât până în camera lui Nick, aproape împiedicându-mă pe scări, în căutarea mp3-ului.

Am început prin a da mobilele la o parte, biroul, şifonierul, patul... Dar nu era pe acolo. Aşa că băieţii s-au chinuit şi le-au împins la loc. Am căutat sub preş, apoi am început să îi scot toate hainele din şifonier, inclusiv chiloţii, ciorapii din sertarele de pe acolo, schimonosindu-mă ca un copil mic. Tot ghinion, dar băieţii iar au început să pună în ordine hainele, cât timp am scos obiectele şi rechizitele din birou, împrăştiindu-le pe unde vedeam, numai ca nebunii ăştia doi să aibe de lucru.

Nici acolo nu era.

M-am aşezat pe pat, lăsându-le băieţilor loc pentru aşezarea rechizitelor şi obiectelor. Nişte schiţe mi-au atras atenţia. Arătau... wow. Erau super tari... Bune. Nick se uită la mine, înroşindu-se tot la faţă, dar nu de nervi şi era chiar drăguţ ca un băiat aşa drăguţ că el să înroşească... Şi-a pus mâna la ceafă, mimând o scărpinătura, în timp ce cu cealaltă mâna mi le trăgea cu grijă din mâna mea, bolborosind că sunt nişte anomalii făcute la plictiseală.

După ce au terminat s-au aşezat pe unde au apucat. Lorre ne spusese -de fapt zbierase - de la parter că nu vine să ne ajute că îi începe serialul ei preferat aşa că pun pariu că stătea relaxată pe canapea în faţa televizorului.

Alex era întins pe covor, că o plăcintă uriaşă, iar Nick se pusese pe birou, prefăcându-se ambii că sunt extenuaţi. Eu eram deja în pat, întinsă, uitându-mă în sus, patul fiind suprapus, mi se părea mişto, eu neavând unul ca asta. Mereu îmi plăcuseră paturile astea. Am luat în mână o carte de lângă mine şi am aruncat-o în Alex, doar pentru simplul fapt de a mă simţi bine.

- Ştii? Mai am nevoie de asta micu'... A gesticulat furios spre "bijuterie".

Nick îşi dădea bretonul şaten din ochi, iar aceştia s-au închis la contactul brutal cu o rază nevinovată de soare ce îi deranja. Era un băiat chiar foarte drăguţ. Frumos aş putea spune. Avea ochii... habar nu am ce ochi avea, aceştia schimbându-şi culoarea mereu. Deodată a zâmbit, afişând pe chip un zâmbet larg, ce ascundea o dantură perfectă.

- De ce te holbezi aşa la mine?

Nici nu-mi dădusem seama că de vreo 2 minute stăteam şi mă uitam la el. Sper doar că nu am bale pe la gură. Jenată, mi-am schimbat privirea fixând-o în altă parte bolborosind nişte scuze idioate.

- Voila!

Alex, cât şi Nick au tresărit brusc, întrebându-mă ce să întâmplat.

M-am urcat pe mica scăriţa, ajungând la "etaj". Am început să scot cearceaful, perna aruncând-o prin cameră.

- Hei, încă mai am nevoie şi de asta. M-am uitat şi perna era în capul aiuritului de Alex.

Nick râdea în hohote. Când am aruncat salteaua se pare ca Nick şi-o luase în braţe - invers mai bine zis - şi la propriu şi la figurat. Acum Alex râdea zgomotos, ţinându-se de burtă.

Am fluturat micul mp3 în formă de cerc albastru, făcându-l pe Alex să arate ca un câine jucându-se cu un os. În timpul acesta Lorre intra în cameră, roşie la faţă, cu fruntea încruntată, smulgându-şi parcă câteva şuviţe blonde din cap.

- Hei, eu nu mai pot să stau. M-a sunat mama şi mi-a spus că au sunat-o jegoşii ăia de la şcoală şi i-au zis că am chiulit.

Alex se oferise s-o ducă acasă, apoi spunându-mi că vine să mă ia după ce o lasă.

Am dat afirmativ din cap, uitându-mă la Nick.

- Cu ocazia asta mă şi ajuţi să fac curat.

Încă mă uitam la Nick, dar de data asta aruncându-i mii de săgeţi, dar am dat iar un "da" din cap. Până la urma mama nu ajunsese acasă încă.

După ce Alex a plecat cu Lorre, ne-am apucat de treabă.

M-am aşezat lângă geam, după ce i-am schimbat lenjeria de pat, ajutându-l să bage şi ceva lucruri la maşina de spălat.

- Ştii... Cu ocazia asta am făcut şi curat în cameră. Văzându-l (pe Nick) că se chinuie cu cearceaful să îl bage după saltea, m-am urcat şi eu sus şi i-am spus să coboare că ii fac eu patul

L-am aşezat cum am ştiut eu mai bine.

- Aruncă-mi pătură. Nick ca un băiat bun ce era mi-a dat pătura, am împăturit-o şi am aşezat-o la cap, apoi am pus perna peste.

- În sfârşit!! Am replicat obosită, întinzându-mă pe pat.

Nu ştiu de unde a apărut brusc, dar acum Nick stătea deasupra mea, cu mâinile la capul meu, şi cu un picior între ale mele.

- Ce faci aici?

- E patul meu. Îmi replică el.

- Bine, atunci stai să mă dau eu jos.

- Nu.

Am stat vreun minut aşa, uitându-ne unul la altul şi chiar nu mă simţeam aiurea.

- Mi-e foame. Îmi spuse.

- Binee... atunci hai la bucătărie...

- Nu.

- Dar ai zis...

- Ştiu ce am zis. Dacă fac ceva, promiţi că nu te superi pe mine?

- Hmm... nu.

- Nu promiţi sau nu te superi? Părea uşor confuz.

- Nu mă supăr.

- Promiţi?

- Da.

- Dar nici nu vei spune la cineva?

- Nick, deja sună a copilărie. Zici că ai 10 ani. Ce vrei să faci?

Acesta tăcu... Mi-am înclinat capul într-o parte, încercând să mă ridic, dar chiar atunci..

- Stai. Mă opri el.

Aşteptam să mă sărute sau ceva de genul... dar... s-a apropiat de mine şi m-a muşcat.

- Ce faci?!! Am întrebat speriată, dar nu zise nimic, doar continuă.

Mă durea cumplit. Încercam să-l împing, dar degeaba. Simţisem că mi-a străpuns pielea şi nu era deloc plăcut, dar cu cât sugea - căci asta făcea - mă lăsam pradă, alunecând uşor către un dans de plăcere, era un dans fierbinte... un dans prin foc. Mi-am pus mâinile pe mijlocul lui, ridicându-mi genunchiul piciorului drept, care era liber. L-am tras mai spre (-pe-) mine. Continuă să bea, devenind tot mai apăsat, până a încetinit. Mi-a lins rana, apoi şi-a ridicat capul, şoptindu-mi un "iartă-mă" încât să-l aud foarte încet. Nu puteam să îmi deschid ochii şi nici să-mi mişc capul. Nu îmi venea să cred. Îmi plăceau... O Doamne... vampirii, dar doar în cărţi, să citesc despre ei... nu...

- Cum e posibil aşa ceva?! O voce slăbită îmi ieşi pe gât, neştiind sigur dacă este sau nu a mea.

- Este posibil. Orice e posibil...

Mi-am deschis ochii, văzându-i pe ai lui umezi, dar învăluiţi de teamă.

S-a apropiat mai mult de mine. Am rămas nemişcată. Buzele lui se odihneau pe ale mele. Erau moi, ferme şi îmi plecau foarte mult. Văzând evitarea şi simţind-o, s-a retras, aşezându-se-n fund.

Mă simţeam ciudat, aşa că am rămas puţin tot acolo. Şi totuşi.. m-am ridicat, ajungând în poala lui, încercând să-i desprind buzele şi intrând într-un sărut pasional, aşteptat şi dorit. M-a strâns mai tare în braţe. Când am simţit că nu mai am aer, m-am despărţit de el. Confuză şi buimacă încă, am coborât din pat. Numaidecât era lângă mine, nelăsându-mă să scot vreo vorbă.

- Doar promite-mi că nu vei spune nimănui. Jur, că dacă nu m-aş fi simţit atât de însetat, nu ţi-aş fi făcut nimic şi nici acum nu ai fi ştiut. Dar am ştiut că pot avea încredere în tine. Te rog, nu mă fă să regret...

Şi cu asta, mai m-a sărutat o dată, mult mai pasional şi apăsat, simţindu-mă că fierb în mine, simţindu-mă fierbinte. M-am lăsat lipită de el, luându-l uşor de gât, băgându-mi mana în părul lui. Apoi i-am dat iar drumul. Nick a zâmbit.

- Îmi place când roşeşti.

Numai atât a spus şi a coborât jos, soneria auzindu-se, dar eram prea ocupată cu gândurile mele ca s-o aud. Mi-am dus mâinile pe obraji.

- Hai acasă! Alex îşi făcu apariţia, făcându-mă să revin la realitate, eu având tot mâinile-n obraji.

Înainte să ies, m-am apropiat de urechea lui Nick.

- Secretul tău e în siguranţă.

Apoi am fugit să-l ajung din urmă pe Alex.

2 comentarii:

  1. Doamne! Deci e atât de tare:x Când am început nu mi-am imaginat nici în ruptul capului că Nick e vampir. Și e atâââât de drăguț:x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D:D Mersi. Adevarul este ca nici nu stiam cum sa incep. Am avut un vis, doar ca difera locul:)) MErsi ca ai citit:*:*

      Ștergere